Cercul Poeților Ne(uitați)

ea e femeia din vis. pe când străbăteam o zona alburie lăptoasă prin anii mai tineri carenta  și   pavăza înțelepciunii carenta  și   pavăza. și   brusc s-a ivit. o gura de aer (ai fi zis) sângele ei de pretutindeni  și   dintotdeauna. picioarele ei ca doua lungi strigate ale morții pe nisip. și   o precizie cu adevărat înspăimântătoare. până  și  zâmbetul . Virgil Mazilescu

(copil fiind: șarpe cu pălăriuță) din gură cad mereu cărnuri lungi de toamnă pînă într-o bună zi cînd spre uimirea tuturor laba echilibrului peste ceafă: bum. desigur spre o altă viață. trebuie să existe undeva o mare groapă comună unde zac și respiră uneltele noastre pe care le țin strîns strîns alte suflete jucîndu-se cu metalul lor ruginit. și iov în pustiu: nemernicul cu flori de toamnă-n gură de ce să fie dar de ce să nu fie el frate cu struțul cu șacalul. fără îndoială în altă lume în alt vis. Virgil Mazilescu din vol Fragmente din regiunea de odinioară, 1970