Cercul Poeților Ne(uitați)

„Suplinind cumva alte tăceri”    „ Eu însumi rămîn pentru mine însumi acel altcineva. ” –  notează cu o nemăsurabilă tristețe Dorin Tudoran . Și, mai departe: „De la o vreme, nu am mai fost fiul mamei mele – Maria – şi al tatălui meu – Gheorghe. Am fost înfiat ilegal, practic răpit, de femei și bărbați foarte interesați de grupa mea de sînge şi foarte iritați de structura mea genetică. Vocația lor a fost exact cea care l-a făcut celebru pe Josef Mengele. Și-au luat și li s-a dat dreptul să preia un om viu, cu genele lui forte și genele lui slabe, și să livreze ochiului oficial și celui public un produs. Au furat un om viu, deci imperfect, și au creat o fantomă cu mult mai perfectibilă, motiv pentru care o întorceau dintr-o parte în alta a eprubetei.”    https://vasilegogea.wordpress.com/2025/09/06/aniversare-dorin-tudoran-80-mai-mult-ca-perfectul-singuratatii/

Ce zi se aude! „ Ziua bătrînului poet / al vechiului burg… ” – ca o adiere prin poemele noastre. Sprijinit într-un vers din primul lui poem, ca într-un baston invizibil –  merge mereu înainte, cu pasul domol și privirea limpede, lăsând în urmă nu doar semne, ci o bucurie de-a fi citit. Ani mulți și vrednici, domnule Vasile Gogea ! ( Eli Gîlcescu) Bătrînul poet al vechiului burg se plimbă uneori, seara sprijinit într-un vers din primul lui poem ca într-un baston invizibil. Poemul – ca o fîntînă fără ciutură Poemul acesta pe care-l visez tot mai des în ultimul timp – ca o fîntînă fără ciutură: îi văd luciul apei în adînc, îi simt mirosul dar setea rămîne nestinsă iar poemul nescris. Vasile Gogea   

  Aveai în inima mea o grădină numai a ta Prin care hoinăreai desculţă Totdeauna dimineaţa înainte de răsăritul soarelui. Stau azi singur şi mă întreb Ce-i fi pus în această grădină a ta – Ce fel de plante amărui, înflorind târziu şi cu rădăcini prea lungi…      Alexandru Vlad

  cu siguranță visam toate cărțile din bibliotecă se transformaseră în păsări zburau haotic prin cameră fîlfîitul lor de aripi semăna cu vuietul de avertizare al unui tsunami erau răpitoare de felurite mărimi și culori vulturi, șoimi, ulii, acvile, bufnițe, ereți chiar și condori se năpusteau flămînzi asupra mea încercînd să rupă cîte o bucățică de carne din trupul meu să-mi ciugulească ochii să-mi perforeze timpanele rafturile rămase goale păreau niște sicrie așezate culcate pe o parte, unul peste altul am înghețat ghemuit cu genunchii la piept sub așternutul alb din pînză de in ca într-un uriaș uter expulzat  sau ca într-un igluu și fără nici un sunet, un fulger globular a țîșnit din singura  Carte , groasă, grea, cu coperți negre, încrustate cu litere aurii care rămăsese nemișcată pe măsuța de la capul patului, să-mi fie aproape în nopțile cu insomnii iar toate păsările acelea insațiabile s-au făcut dintr-o dată praf, scrum, pulbere argintie imponderabilă atunci am auz...