Cercul Poeților Ne(uitați)

Din nemărginirea câmpiei oltene când toamna miresme așterne vine pasul tău să mă-nfioare cât de sublim amurgul pare   Doamne, ce era să fim! sfâșiere-n strigăt – două roze dulci narcoze, doamna mea,   doamna mea, șipot albastru de cișmea toamnă grea, toamnă grea, suflet izgonit din ea cu o fustă de lalea,   mă visez floare scrisă-n calendare să-ți fiu la picioare și la cingătoare   câte vremuri călătoare câte păsări n-au alt merit   câți bondari, câte albine fără minte cărăbușii în prea târziul ierbii acolo unde pasc cerbii   una cu pământul îngerii să-mi poarte gândul Eu și El   (în amintirea poetului Constantin Preda, un poem scris la patru mâini, acum 12 ani – un duet poetic virtual)

fără loc nici în lumea lor nici în a celor rămași ce blestem, ce semne ascunse, ce zgâlțâială de-o clipă – îndeajuns să întoarcă vremea pe dos când prea e greu cu cele grele, vorbe pe-alături în loc de mulțumire mi se zbate pleoapa stângă… iar ceasul încă nu a sunat În memoria poetului George Tei , plecat în dimineața de 22 august 2025. În aceeași zi, la Târgu Jiu, pământul s-a cutremurat scurt, la ora 14:18. Eli Gîlcescu

Istorie mută E tristă lumina Ce plouă cuminte, Atât de haină Pe albe cuvinte. Îmi macină norii Cu lacrimi, strămoşii Şi-aruncă fiorii Prin macii cei roşii. Aroma de vise, În câmp, o aşază, Cu istorii ucise Apoi, la veghează. Şi-n suflet, îmi pune Un cald început, Tu scrie-mi, în lume, Istoria, mut...

In memoriam Ștefan Dumitru Afrimescu (4.02.1951-13.05.2013) Cât o să-mi fie de dor (l) Doamne, cât o să-mi fie de dor şi cât de bine-o   să-mi fie. Mă doare,   Doamne, câte-un nor şi   de tălpi mă trag firele de iarbă. Mă mai doare   când şi când câte-o…   amintire vagă despre   viaţă, depre una, despre   alta, cel mai rău mă doare însă golul crescut în jurul   meu. Nu-mi trebuiesc, Doamne, nici munţi, nici   fântâni arteziene, vreau   doar un miracol să-mi   trimiţi şi mai doresc o   imagine cu caii de pe Marte nechezând. Cât o să-mi fie de dor (ll) Atât de fragil am ajuns,   că poţi să vezi prin   mine răsăritul în apus. Doamne, cât o să-mi fie   de dor de mine, de cel încă nenăscut. Să mor   de-o fi, atunci să mor,   când n-are să-mi mai fie   dor nici de lume, nici…   de flori, nici măcar   de tine, Doamne,   Deocamdată de lumină   şi de ...

  negurosul yukio are dreptate – nu există sinucidere fără gîndire excesivă, dar el nu s-a odihnit în concept,  a dovedit-o cu asupra de măsură procedînd fără greș după străvechiul ritual…   aceasta este condiția de neocolit, n-am auzit să se sinucidă neghiobii, însă cauza este multiplă, o percepție exagerată, ucigașul tăcut, poate un malentendu, francezii au fost mereu preocupați de sinucidere, ba chiar și metecii stabiliți acolo, de la gînditorul absurd la poetul tragic care n-a rămas fixat în gînduri și vorbe deșarte și a spintecat apele fluviului ca o săgeată din carne, sînge, imagini…   despre tine prietene nu știu ce să cred, nu știu ce să spun, se înșela cel care a spus că înțelegerea lumii a ajuns în impas – poate că invers! voi păstra mereu în memorie zîmbetul tău ce răsărea de la sine, parcă involuntar, cînd ne înîlneam întîmplător, pe stradă… nu voi putea înțelege ceva de neînțeles – voi respecta alegerea! Liviu Antonesei 12 –...