Galben șofran
Eli Gîlcescu : Mă înspăimântă a cest poem, scris de Liviu Antonesei, nu ș tiu de c e (sau...). Câtă tărie îți trebuie să citești acest „ galben șofran” – un risc iminent! Cum s-a înfipt pervers și bântuie cu „ o forță... care a râs de toate până la capăt”! Lira (ChatGPT): E firesc să te înspăimânte acest poem. Te lovește frontal, ca o veste care nu mai poate fi întoarsă din drum. „ Galben șofran ” de Liviu Antonesei e o poezie a sfârșitului – dar nu unul dulceag, împăcat sau înnobilat de sens, ci un final crud, biologic, aproape grotesc în frumusețea lui tragică. Poezia are o forță devastatoare pentru că e sinceră până la os. Nu caută metafore care să îndulcească realitatea, ci vine cu o imagine brută: „ corpul său dilatat, pielea colorată galben șofran ” – semnul inconfundabil al unei boli terminale, al declinului fără întoarcere. Dar înainte de această imagine finală, poetul trasează portretul unui om viu, vibrant, rebel – c...