Nu sunt eu
Nu sunt eu. Sunt acest om care merge alături de mine fără să-l văd, pe care uneori mă duc să-l văd și pe care alteori îl uit. Cel care tace, senin, când vorbesc, care iartă, cu blândețe, când urăsc, care merge acolo unde nu sunt eu, care va rămâne în picioare când voi muri. Juan Ramón Jiménez Adolescenţă Pe balcon, am fost singuri pentru o clipă. Încă din dulcea dimineață a acelei zile, fuseserăm îndrăgostiți. Peisajul adormit își dormea tonurile vagi sub cerul gri și roz al amurgului de toamnă. I-am spus că o să o sărut; ea și-a coborât ochii senină și mi-a oferit obrajii, ca cineva care pierde o comoară. Frunzele moarte cădeau în grădina tăcută, iar parfumul de heliotrop încă persista în aer . Nu a îndrăznit să se uite la mine; i-am spus că ne întâlnim, iar lacrimile i-au dat șiroind din ochii melancolici. Juan Ramón Jiménez