Cercul Poeților Neuitați

O să zbor, îţi spuneam, o să zbor! Auzeam prin ninsori, cum adică? În galopul forţat către cer, m-am izbit în tavanul de sticlă, S-a rupt şiragul, perlele au desenat pe podea O pasăre mică, semăna cu inima mea, A coborât un fulger, a mângâiat-o, apoi, Am ştiut că inima ta pierdea, în alt război... Ia o frânghie, auzeam în coșmar, undeva te va duce! Să joc cu ea spânzurătoarea, să o așez în formă de cruce? Ireală, în lumina verde, a pășit către mine o nălucă de piatră Îi auzeam trecutul, trăise numai vară, Venea de cândva, de odinioară, m-a întrebat, într-o doară: Pe tine nu te-a ucis nimeni, niciodată? De abia de atunci, visul avea să se scrie, Când mi-am făcut din frânghie bijuterie. De abia de atunci, citesc hieroglifele din pustiu, Privesc tavanul prin ochi de sticlă. Acum știu. Clara Mărgineanu (n. 4 iulie 1972 , București - d. 26 aprilie 2020 , București)

In memoriam Ștefan Dumitru Afrimescu (4.02.1951-13.05.2013) Cât o să-mi fie de dor (l) Doamne, cât o să-mi fie de dor şi cât de bine-o   să-mi fie. Mă doare,   Doamne, câte-un nor şi   de tălpi mă trag firele de iarbă. Mă mai doare   când şi când câte-o…   amintire vagă despre   viaţă, depre una, despre   alta, cel mai rău mă doare însă golul crescut în jurul   meu. Nu-mi trebuiesc, Doamne, nici munţi, nici   fântâni arteziene, vreau   doar un miracol să-mi   trimiţi şi mai doresc o   imagine cu caii de pe Marte nechezând. Cât o să-mi fie de dor (ll) Atât de fragil am ajuns,   că poţi să vezi prin   mine răsăritul în apus. Doamne, cât o să-mi fie   de dor de mine, de cel încă nenăscut. Să mor   de-o fi, atunci să mor,   când n-are să-mi mai fie   dor nici de lume, nici…   de flori, nici măcar   de tine, Doamne,   Deocamdată de lumină   şi de ...