Rochița cu miros de vanilie
Din nemărginirea câmpiei oltene când toamna miresme așterne vine pasul tău să mă-nfioare cât de sublim amurgul pare Doamne, ce era să fim! sfâșiere-n strigăt – două roze dulci narcoze, doamna mea, doamna mea, șipot albastru de cișmea toamnă grea, toamnă grea, suflet izgonit din ea cu o fustă de lalea, mă visez floare scrisă-n calendare să-ți fiu la picioare și la cingătoare câte vremuri călătoare câte păsări n-au alt merit câți bondari, câte albine fără minte cărăbușii în prea târziul ierbii acolo unde pasc cerbii una cu pământul îngerii să-mi poarte gândul Eu și El (în amintirea poetului Constantin Preda, un poem scris la patru mâini, acum 12 ani – un duet poetic virtual)