Abia de privirăm în ochi – fără ezitare

Abia de privirăm în ochi – fără ezitare,
Abia glasul nostru până la urlet e înălțat,
Că îndată gâtlejul ni l-a și înșfăcat
Mănușa de fier, a legii necruțătoare.

Grămădește lacrimile-n ochi, apele-n ruptură –
În maluri, blestemele – în gâtlej – nod.
Și libertatea de fier aruncă de pe noul pod
Liber-cugetătorul, fragilă făptură.

Și pe piept ne adăpostește vuiete, gemete
Se lasă o aripă de fier, acvilină.
Numai în cercul unei legi enorme
Mă simt în largul meu, în lumină.


Marina Ţvetaeva
(1917)

traducere Leo Butnaru


vezi mai multe poezii de: 

Comentarii

  1. La începutul celui de-al doilea război mondial, poeta este evacuată la Ielabuga, o localitate măruntă din zona Munţilor Urali. Nu are loc de muncă, nu are o casă. La 31 august 1941, Marina Ţvetaeva s-a sinucis. Iată ultimele cuvinte scrise de ea înainte de moarte:
    „Un munte negru întunecă lumina,
    e timpul, Doamne, să returnezi biletul.
    Refuz să mai exist
    în lumea fără oameni,
    refuz să mai trăiesc
    cu lupii prin maidane,
    refuz să urlu, ascult
    rechinii printre dealuri,
    refuz să lunec lin
    peste spinări de oameni,
    nu-mi trebuie nici ochi,
    la nebunia lumii răspund,
    vă spun – refuz.”

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Niciun timp fără tine aproape

Altă lume, absență

Cum să spui