Altă lume, absență
Încă o zi.
Slobod și calmfel de a fi.
Cer de napalm.
Oameni care mâine
or să urle. Pâine
de război. După centime,
patru centime –
și-așa mai departe.
Moarte.
Psalmi. Exaltare.
Altă lume. Departe
Frumoasa lor moarte
Ce nepăsare!
Oamenii se supără foarte rar,
Nici n-au motive.
Zile pasive
pică-n calendar.
E-atâta hârtie,
noroi și cruzime
în această aparență
absență…
O, nime.
Picure bruma-n
gol și urât!
Stai, imprudență
cu mine de gât –
tu, nici acum
eu nici atât.
Ultima rentă…
și ultimul salt…
Pustie nepăsare
care
coase orbind
norii
foile copacilor pe-un foarte înalt
prundiș al ororii.
Păianjen-colind.
Obelisc de asfalt
Cine știe… Nime.
Două centime, patru centime.
Altă lume. Oare?
Infime
stigmate alternând calendare
(alterare/eroare)
Ion Caraion
„De la părinții mei am învățat să mă închin, să mă rog și să mă tem de păcat. Socoteam bunăoară sfinții (iar pe poeți îi asimilam lor), deci sfinții, poeții, rugăciunile și poeziile, ca pe ceva așa de sacru și inaccesibil, că ori de câte ori îmi încolțea și mie vreun gând mai original, repede mă sileam să-l dosesc și să-l uit, spre a nu păcătui. Erau lucrurile permise și cele nepermise. Și erau apoi lucrurile magice. Ideea căderii în ispită mă teroriza, și totuși câte ispite nu-mi umblau prin minte!” (Fragment din volumul Ion Caraion, povestea vieții)
RăspundețiȘtergere„De la părinții mei am învățat să mă închin, să mă rog și să mă tem de păcat. Socoteam bunăoară sfinții (iar pe poeți îi asimilam lor), deci sfinții, poeții, rugăciunile și poeziile, ca pe ceva așa de sacru și inaccesibil, că ori de câte ori îmi încolțea și mie vreun gând mai original, repede mă sileam să-l dosesc și să-l uit, spre a nu păcătui. Erau lucrurile permise și cele nepermise. Și erau apoi lucrurile magice. Ideea căderii în ispită mă teroriza, și totuși câte ispite nu-mi umblau prin minte!” (Fragment din volumul Ion Caraion, povestea vieții)
RăspundețiȘtergerehttps://www.viataromaneasca.eu/revista/2023/05/ion-caraion-100-caseta-cu-inimi/
RăspundețiȘtergere