Spre noapte
Poate pentru că mereu mi-ai apărut
imaginea acelei odihne fatale,
O noapte! vii la mine atât de dragă!
Însoțită de norii de vară cu veselie
și de adierile blânde pline de veselie
Sau din văzduhul înzăpezit vii trimițând
acel întuneric lung și neliniștit în lume,
O noapte! Chemată pe pământ coborând
cele mai întunecate secrete ale inimii mele pe care le ții.
Văzându-te mintea mea începe să rătăcească
spre vidul etern de dincolo de cer;
și de-a lungul
timpului nenorocit șerpuiește
și cu el toate grijile mele; între timp
stau uitându-mă la pacea ta care potolește chinul
în spiritul meu furios adormit.
Ugo Foscolo
Comentarii
Trimiteți un comentariu