Radu Cange, într-o altă vinovăție

Fără martori

în întuneric,

oricâte s-ar prăbuși,

lumea va rămâne aceeași,

insensibilă.

 

Totul va fi fost

înghițit dc demult;

 

Până și timpul isteric

își va devora cuvintele,

pentru a nu se mai găsi

nici un martor

Un minut

Inima a stat.

Nu a mai avut răbdare

să bată măcar

șaizeci de secunde, ca să rememoreze

viața unui trup.

A căzut în singurătate.

De-acolo, uneori,

stârnește o boare

ce face tufele insensibile

să se miște.

Numai tu erai nemulțumitul

visând în pustiul apelor,

renegând valurile,

hulind înserarea,

ascunzându-te

de ziua care venea

Fugeai într-o

altă vinovăție

 

Menționat

Azi nu se mai pun oameni

la stâlpul infamiei.

Ai să râzi, dar până

și bârfa a ajuns

o mașină perfectă de ucis.

Radu Cange

Comentarii

  1. MIRCEA BÂRSILĂ, Argeș, 2013

    O eternă penitență îl așteaptă pe cel ursit, străin, adică, de vanitate și incapabil să facă pe eremitul într-o înghesuită umanitate modernă: „Meseria / de poet nu se învață // E o piatră pe care / Dumnezeu ți-a aruncat-o / în cap, până la sângerare. // De atunci, fără oprire, / lumea te arată cu degetul”.

    GABRIEL COȘOVEANU, România literară, 2010

    Radu Cange e un poet obsedat de poezie și de moarte. Poemele lui sunt litanii delicate și monotone, autocontemplații înfiorate de insidiile morții. Însingurat și anacronic, poetul ne atrage și ne convinge pentru că izbutește aproape de fiecare dată să se așeze cum se cuvine în spațiul poetic și sa rămână acolo. „Eu sunt luciul care inventă sabia” – scrie el și diferența care îl face poet este fulgerător instaurată.

    Fără ieșiri la rampă, fără gesticulații spectaculoase, decent, discret și, inevitabil, melancolic –uneori chiar sarcastic –, Radu Cange este din speța tot mai rară a autorilor care ne readuc încrederea în poezie.

    MIRCEA MARTIN, Ziua literară, 2005

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Niciun timp fără tine aproape

Altă lume, absență

Cum să spui