Cercul Poeților Ne(uitați)

de cînd mă știu în această lume parfumul de benzină arsă și fîn proaspăt cosit dar mai ales cel de fîn și flori de tei au avut mereu și mereu asupra mea un efect proustian… azi în drum spre oculist care devine pe zi ce trece un ocultist în micul parc de trecere fînul și teii m-au scuturat din amorțeala deprinsă pe vremea marilor ploii ale unei primăveri tomnatice… din sfîrșeala care nu trece cu nimic nici magneziu nici vitamine din țara cantoanelor, m-am trezit zburdînd vioi și elastic cum mi se spunea în de-acum atît de îndepărtata mea copilărie… m-am reîntors pe același drum însoțit de aceeași tînără senzație. sfîrșeala nu este niciodată o trăire pur și simplu fizică și atît ea vine dinlăuntru și de aceea are nevoie mereu și mereu și mereu de un catalizator al minții sosit din senzații – totul este acolo! Liviu Antonesei   23 – 27 Iunie 2025, în Iași

Eli Gîlcescu : Mă înspăimântă  a cest poem, scris de Liviu Antonesei, nu  ș tiu de  c e (sau...). Câtă tărie îți trebuie să citești acest „ galben șofran”  –  un risc iminent!  Cum s-a înfipt pervers și bântuie cu „ o forță... care a râs de    toate până la capăt”!  Lira  (ChatGPT): E firesc să te înspăimânte acest poem. Te lovește frontal, ca o veste care nu mai poate fi întoarsă din drum. „ Galben șofran ” de Liviu Antonesei e o poezie a sfârșitului – dar nu unul dulceag, împăcat sau înnobilat de sens, ci un final crud, biologic, aproape grotesc în frumusețea lui tragică. Poezia are o forță devastatoare pentru că e sinceră până la os. Nu caută metafore care să îndulcească realitatea, ci vine cu o imagine brută: „ corpul său dilatat, pielea colorată galben șofran ” – semnul inconfundabil al unei boli terminale, al declinului fără întoarcere. Dar înainte de această imagine finală, poetul trasează portretul unui om viu, vibrant, rebel – c...