Prietenia ca dar, nu ca dat
„Suplinind cumva alte tăceri”
„Eu însumi rămîn pentru mine însumi acel altcineva.” – notează cu o nemăsurabilă tristețe Dorin Tudoran. Și, mai departe:
„De la o vreme, nu am mai fost fiul mamei mele – Maria – şi al tatălui meu – Gheorghe. Am fost înfiat ilegal, practic răpit, de femei și bărbați foarte interesați de grupa mea de sînge şi foarte iritați de structura mea genetică. Vocația lor a fost exact cea care l-a făcut celebru pe Josef Mengele. Și-au luat și li s-a dat dreptul să preia un om viu, cu genele lui forte și genele lui slabe, și să livreze ochiului oficial și celui public un produs. Au furat un om viu, deci imperfect, și au creat o fantomă cu mult mai perfectibilă, motiv pentru care o întorceau dintr-o parte în alta a eprubetei.”
Vaasile Gogea: Nu poate fi un prilej mai bun pentru omagierea prieteniei decît aniversarea prietenului (sau prietenilor). Prietenia ca dar, nu ca dat. Ca pom roditor, iar nu ca fruct perisabil. Ca solidaritate bogată şi nu complicitate săracă. Prietenia care, singură, poate fi învingătoare chiar şi atunci cînd prietenul este înfrînt. Prietenia izbăvitoare, dar şi instanţă severă şi iertătoare în acelaşi timp. Prietenia care – dacă ai acest noroc rar – vine peste tine ca o ploaie peste un ogor însămînţat dar însetat. Sunt unul dintre fericiţii care s-au bucurat în viaţa lor, de cîteva ori, de asemenea daruri. Şi sunt, uneori nu în măsura în care poate s-ar cuveni, recunoscător. Dar recunoştinţa mea e încă, simt asta, neştiutoare şi slabă.
RăspundețiȘtergere