Rochița cu miros de vanilie

Din nemărginirea câmpiei oltene
când toamna miresme așterne
vine pasul tău să mă-nfioare
cât de sublim amurgul pare
 
Doamne, ce era să fim!
sfâșiere-n strigăt –
două roze
dulci narcoze,
doamna mea,
 
doamna mea,
șipot albastru de cișmea
toamnă grea, toamnă grea,
suflet izgonit din ea
cu o fustă de lalea,
 
mă visez floare
scrisă-n calendare
să-ți fiu la picioare
și la cingătoare
 
câte vremuri călătoare
câte păsări n-au alt merit
 
câți bondari, câte albine
fără minte cărăbușii
în prea târziul ierbii
acolo unde pasc cerbii
 
una cu pământul
îngerii să-mi poarte gândul

Eu și El
 
(în amintirea poetului Constantin Preda, un poem scris la patru mâini, acum 12 ani – un duet poetic virtual)