Cercul Poeților Ne(uitați)

Un poem scris de  Franz Hodjak  şi publicat în excelenta revistă braşoveană  Interval,  Nr.7-8/1992 din prima serie, condusă de regretatul Gheorghe Crăciun: ceea ce scrii, s-a mai scris. scrisorile tale se nasc din dorinţa, ce mulţi dinaintea ta au simţit-o, motivul, ce pe alţii era să-i scoată din minţi, este acelaşi. hîrtia-i mai fină, tocul mai ascuţit, poate aurit, timpul receptării e mai scurt, mai agreabil iar poştaşul, ce cade de pe bicicletă, mai beat. dar toate acestea nimic nu schimbă din conţinut, din ton.   ceea ce scrii, s-a mai scris. în nenumărate programe, manifeste, declaraţii a fost anticipată poziţia ta. desigur, ţi-e craniul mai greu de despicat, pielea, părul, toate ţi-s asigurate împotriva incendiilor, dantura ţi-e înlocuibilă, dar toate astea nu schimbă nimic din natura întrebării, iar întrebarea-i mereu aceeaşi, dacă şi de ce anume şi pe cine poţi convinge.   ceea ce scrii, s-a mai scris. că-ţi vei întocmi un testament, e îndeobşte p...

Azi sunt mai tristă decât ieri Brânduşele au înflorit din nou În frăgezimea lor, aceleaşi, Cu rădăcinile înfipte parcă-n Eterna tinereţe-a lumii, Ele însele, mereu, în legea lor. Numai noi ne-mpuţinăm, pe zi ce trece. Din legea noastră izgoniţi Murim chiar înainte De-a ne bate ceasul În timpu-acesta fără dimineţi Doar uscăciunea ce ne-o mai târâm Pe străzi şi prin pieţe. Noiane de pustiu lăsăm în urma noastră Şi case fără îngeri. Morminte fără cruci Sub cerul plumburiu. Brânduşele au înflorit din nou Cuminţi, urmându-şi legea. Doina Cornea (6 septembrie 1986) https://vasilegogea.wordpress.com/2025/10/14/e-toamna-iar-un-poem-de-doina-cornea/

poetului Vasile Gogea cineva acolo sus mă iubea cu toată ura lui resemnată făceam adesea în ceruri schimb de timbre și uneori mai pîndeam cum se-mbăiază o fată dar era mereu posomorît   niciodată senin nu l-am văzut era pe vremea cînd și eu știam să fac o evă fără de lut și-au început prin aer să bîntuie consoane erau pe-acolo eternele vocale evele abia scoase-n lumină pozau în Playboy goale nu trimiteam scrisori pentru că poșta era într-un cosmos și acela departe și nici un biet poștaș sau măcar un acar păun să vedem cum viața se desparte de moarte atunci el îmi zicea prietenește mi-ai furat un timbru: Simioane plătește dar eu știind că n-am trimis nici o scrisoare-i spuneam eu l-am văzut pe Celălalt deci Este un poștaș al unui neant desăvîrșit în care cuvîntul n-are-nceput și prietenul meu care-și zicea DUMNEZEU timbrul frunții mele și l-ar fi vrut   Simion Șuștic Remember  Rozavlea, 13 septem...

O să zbor, îţi spuneam, o să zbor! Auzeam prin ninsori, cum adică? În galopul forţat către cer, m-am izbit în tavanul de sticlă, S-a rupt şiragul, perlele au desenat pe podea O pasăre mică, semăna cu inima mea, A coborât un fulger, a mângâiat-o, apoi, Am ştiut că inima ta pierdea, în alt război... Ia o frânghie, auzeam în coșmar, undeva te va duce! Să joc cu ea spânzurătoarea, să o așez în formă de cruce? Ireală, în lumina verde, a pășit către mine o nălucă de piatră Îi auzeam trecutul, trăise numai vară, Venea de cândva, de odinioară, m-a întrebat, într-o doară: Pe tine nu te-a ucis nimeni, niciodată? De abia de atunci, visul avea să se scrie, Când mi-am făcut din frânghie bijuterie. De abia de atunci, citesc hieroglifele din pustiu, Privesc tavanul prin ochi de sticlă. Acum știu. Clara Mărgineanu (n. 4 iulie 1972 , București - d. 26 aprilie 2020 , București)

ceea ce scrii, s-a mai scris scrisorile tale se nasc din dorinţa, ce mulţi dinaintea ta au simţit-o, motivul, ce pe alţii era să-i scoată din minţi, este acelaşi. hîrtia-i mai fină, tocul mai ascuţit, poate aurit, timpul receptării e mai scurt, mai agreabil iar poştaşul, ce cade de pe bicicletă, mai beat. dar toate acestea nimic nu schimbă din conţinut, din ton.   ceea ce scrii, s-a mai scris. în nenumărate programe, manifeste, declaraţii a fost anticipată poziţia ta. desigur, ţi-e craniul mai greu de despicat pielea, părul, toate ţi-s asigurate împotriva incendiilor, dantura ţi-e înlocuibilă, dar toate astea nu schimbă nimic din natura întrebării, iar întrebarea-i mereu aceeaşi, dacă şi de ce anume şi pe cine poţi convinge.   ceea ce scrii, s-a mai scris. că-ţi vei întocmi un testament, e îndeobşte presupus, testamentele erau la ordinea zilei, înainte şi după era noastră, la proprietăţile şi capriciile vechi veneau apoi altele noi, ...

Nu degeaba ne privea cu ochii care cuprindeau o mare. Știa că mai era ceva de spus, iar noi să-l ascultăm, ispitiți de prospețimea tinereții sale, fără a-l lăsa să se îndepărteze.   Niciun gând nu găsea atât de lesne drumul. Doar El i-a știut sensul, săvârșind minuni.   Eli Gîlcescu 11 Sept. 2013