Nimic nu e îndeajuns de firesc
Un poem scris de Franz Hodjak şi publicat în excelenta revistă braşoveană Interval,
Nr.7-8/1992 din prima serie, condusă de regretatul Gheorghe Crăciun:
Nr.7-8/1992 din prima serie, condusă de regretatul Gheorghe Crăciun:
ceea ce scrii, s-a mai scris.
scrisorile tale se nasc din dorinţa, ce mulţi
dinaintea ta au simţit-o, motivul, ce pe alţii
era să-i scoată din minţi, este acelaşi.
hîrtia-i mai fină, tocul mai ascuţit, poate aurit,
timpul receptării e mai scurt, mai agreabil
iar poştaşul, ce cade de pe bicicletă, mai beat.
dar toate acestea nimic nu schimbă din conţinut, din ton.
ceea ce scrii, s-a mai scris.
în nenumărate programe, manifeste, declaraţii
a fost anticipată poziţia ta.
desigur, ţi-e craniul mai greu de despicat,
pielea, părul, toate ţi-s asigurate împotriva incendiilor,
dantura ţi-e înlocuibilă,
dar toate astea nu schimbă nimic din natura întrebării,
iar întrebarea-i mereu aceeaşi, dacă şi de ce anume şi pe cine
poţi convinge.
ceea ce scrii, s-a mai scris.
că-ţi vei întocmi un testament, e îndeobşte presupus,
testamentele erau la ordinea zilei, înainte şi după era noastră,
la proprietăţile şi capriciile vechi veneau apoi altele noi,
conflictul este iminent, amintirea-i contradictorie,
iar de vei fi incinerat sau nu
rămîne doar o problemă de consum energetic.
ceea ce scrii, s-a mai scris.
chiar şi memoriile, cererile, contestaţiile tale,
ce mereu le reformulezi,
dimineaţa, peste zi, seara, noaptea,
cu mîna-ţi tremurîndă, furioasă
care-ţi oferă o gură de aer, care te uşurează, te eliberează,
chiar dacă doar pentru acel scurt răgaz necesar
redactării unei cereri.
scrisorile tale se nasc din dorinţa, ce mulţi
dinaintea ta au simţit-o, motivul, ce pe alţii
era să-i scoată din minţi, este acelaşi.
hîrtia-i mai fină, tocul mai ascuţit, poate aurit,
timpul receptării e mai scurt, mai agreabil
iar poştaşul, ce cade de pe bicicletă, mai beat.
dar toate acestea nimic nu schimbă din conţinut, din ton.
ceea ce scrii, s-a mai scris.
în nenumărate programe, manifeste, declaraţii
a fost anticipată poziţia ta.
desigur, ţi-e craniul mai greu de despicat,
pielea, părul, toate ţi-s asigurate împotriva incendiilor,
dantura ţi-e înlocuibilă,
dar toate astea nu schimbă nimic din natura întrebării,
iar întrebarea-i mereu aceeaşi, dacă şi de ce anume şi pe cine
poţi convinge.
ceea ce scrii, s-a mai scris.
că-ţi vei întocmi un testament, e îndeobşte presupus,
testamentele erau la ordinea zilei, înainte şi după era noastră,
la proprietăţile şi capriciile vechi veneau apoi altele noi,
conflictul este iminent, amintirea-i contradictorie,
iar de vei fi incinerat sau nu
rămîne doar o problemă de consum energetic.
ceea ce scrii, s-a mai scris.
chiar şi memoriile, cererile, contestaţiile tale,
ce mereu le reformulezi,
dimineaţa, peste zi, seara, noaptea,
cu mîna-ţi tremurîndă, furioasă
care-ţi oferă o gură de aer, care te uşurează, te eliberează,
chiar dacă doar pentru acel scurt răgaz necesar
redactării unei cereri.
dar nimic nu este îndeajuns de firesc
ca să nu-l repeţi, să nu-l subliniezi,
ca să nu-l readuci mereu în memorie;
căci de multe drepturi, fireşti
ca să nu-l repeţi, să nu-l subliniezi,
ca să nu-l readuci mereu în memorie;
căci de multe drepturi, fireşti
ca aerul, ca lumina ochilor,
îţi dai seama de-abia
după ce le-ai pierdut.
îţi dai seama de-abia
după ce le-ai pierdut.
Posted on octombrie 15, 2010
Comentarii
Trimiteți un comentariu