Niciun timp fără tine aproape
Nimic fără tine nu mai vreau niciun timp fără tine aproape n-am să trec fără toamne alături pe drum am să curg vinețiu în orașul de ape și-am să strâng cenușiul dintre vise de scrum cleveti-vor vecine după cețuri de-angoasă căutând doar banalul dintr-o falnică zi și-n rugina de ceruri o să-ți pară frumoasă umbra mea dintre nouri, albul meu de sub gri nu mai vreau niciun timp fără tine aproape nu mai știu să înalț zmeie pale sub vânt voi păstra amintiri între plânsele pleoape lăstări-voi imagini într-un colț de cuvânt ne vor bate mătănii frunze-albastre de noapte friguri galbene-or trece rătăcite prin noi lupi tăcuți ni s-or strânge între ninsele șoapte și vor bate monede sub pădurea de ploi nu mai vreau niciun timp fără tine alături felinare de suflet ni s-or stinge pe rând am s-adun toamne verzi sub mulțimea de pături înfrunzi-vom de zboruri, ne vom naște râzând. nu mai vreau niciun timp fără tine aproape... Florina Sanda Cojocaru ...
Anonim: Un destin comun prin contopirea dintre metafizic și natural ajuns în fața unui schimb de ștafetă! Un lirism delicat și melancolic cu asumarea trecerii!
RăspundețiȘtergereLiviu Antonesei: Am primit acum două zile acest poem de la prietena noastră din Canada, care probabil e încă în vizită aici, Elisabeta Gîlcescu. Îmi place, îmi place mai ales modul în care tensiunea lirică se păstrează egală pe parcursul poemului, fără sincope, fără salturi. Lectură plăcută!
RăspundețiȘtergere