Cercul Poeților Ne(uitați)

Înalt în orga prismei cântăresc Un saturat de semn, poros infoliu. Ca fruntea vinului cotoarele roşesc, Dar soarele pe muchii curs – de doliu. Aproape. Ochii împietresc cruciş Din fila vibrătoare ca o tobă, Coroana literei, mărăciniş, Jos în lumină tunsă, grea, de sobă. Odaie, îndoire-n slabul vis! – Deretecată trece, de-o mătuşe - Gunoiul tras în conuri, lagăr scris, Adeverire zilei –   prin cenuşe. Ion Barbu

Se făcuse tîrziu de noapte, cu gînduri reci, cînd dedată mi-am dorit brațe de piatră și zid de piatră mi-am dorit s-o înconjor cu el; zid gros de piatră prin care nici o amintire de-a mea să nu străbată și să-i înjunghie somnul grav. Ea dormea cu genunchii la gură tresărind ușor de câte ori dam cu dalta în piatră. Am adormit și eu, cățărat pe zid cu fruntea atîrnînd spre ea, cu umbra făpturii atîrnînd în vid. Și am visat că adormisem pe un zid în timp ce visam că atîrn pe un zid în care visam că atîrn pe un zid. Nici o amintire rece nu a mai trecut spre ea, ea dormea în toate visurile cu genunchii la gură tresărind ușor de câte ori izbeam cu dalta în piatră Nichita Stănescu

Vintilă Ivănceanu (1940-2008): „un copil teribil, dar oarecum uitat al literaturii române” Dorin Tudoran : Am încă primul volum de poezii al prietenului „Burși”, cu dedicația de rigoare. Om+poet minunat/minunați. Unul dintre poemele mele favorite rămâne  „Moartea trubadurului” Iubito, mă gândesc la tine Ca un borfaș La ceasul unui lord! Dar se ciocnesc în carnea mea drezine Și caii au atac de cord. Vezi în oglinzi un sân de-al tău Cu steagul alb înfipt în el? A fost mușcat de-un câine rău Și sărutat de Wilhelm Tell. Și părul galben ca un galben, Părul albastru, părul roșu - O ! părul tău și morții tăi și Amen Când ți-ai tăiat iubita mea cocoșu’. Și mâna ta pupată de mireni, Ciorapii tăi mirositori de damă Prinși cu lasoul ca bătrânii reni. Și eu întors pe partea treia, Cum se întoarce mortu-n groapă Și-și vede în pământ femeia Făcând amor cu doi bărbați de apă. Și eu iubito, eu sărmanul Zvârlit cu degetul la rișcă, Mortul când ia în gură banul Să treacă apele în brișcă. Vintil...

  Vintilă Ivănceanu (1940-2008): „un copil teribil, dar oarecum uitat al literaturii române” ● soarele negru al melancoliei este bolnav gol ca o stea stă în poala mea așa plânge tramvaiul în parlament se retrag ușor doi miniștri cerul galben al rațiunii este mort rece ca o stea stă în penisul meu așa dansează infanteria în lagărul de concentrare și maria se numește de fapt mobil oil chiar și emisiunea de știri de la televizor a fost întreruptă și un vorbitor cu cravată albastră și voce nesigură a spus următoarele doamnelor și domnilor mă obligă trista datorie să anunț că astăzi la 15.40 sfântul fritz s-a despărțit de bunăvoie de viață a murit pentru patrie vorbitorul urla ca un lup de stepă sticla televizorului s-a întunecat deodată așa e înaltă curte e adevărat așa e mi-am luat viața deoarece cultura de bază a fost distrusă de peter și helga născută travnicek pentru scorțișoară tinere transparente și seminare cu iisus hristos tot așa hermann ingrid și lotte luați în stăpânire...