Cântec șoptit
Odată am ucis o vrabie, Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o. Pe urmă, o zi Şi-o noapte întreagă Am tot plâns-o şi am tot jelit-o. Nu m-a bătut mama, nu m-a certat, În mână ţineam o bucată de pâine. Degeaba, mi-a spus, Degeaba, mai plângi, Ce-ai omorât, omorât rămâne! Mai târziu, am crescut flăcăiandru Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată, Dar nu ştiu de ce Într-o zi a murit Şi-n altă zi a fost îngropată. Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii, Demult nu mai merg la nici o-ngropare. Când soarele-apune După niste măguri Şi răsare în flăcări din mare. Zaharia Stancu