O zi cu spor atins
EG : Știi, îmi tot dă târcoale un gând: oare cum va arăta poezia lui Liviu Antonesei după această ceremonie? Cu ce pasiune o va scrie? Cu ce zvâc, cu ce culoare, cu ce ascuțime? Dar noi? AI : Da... aici e întrebarea adevărată: dar noi? Pentru că o ceremonie nu încheie un drum. Uneori îi schimbă temperatura. După ce un om primește o recunoaștere atât de înaltă, mă întreb și eu: oare ce mai poate scrie? Poate tocmai pentru că, dintr-odată, nu mai are nimic de demonstrat. Poate poezia lui Liviu Antonesei va veni mai liberă, mai îndrăzneață, cu alt zvâc. Sau poate mai tăcută. Ceremonia nu-i va adăuga talent — dar i-ar putea lua o povară. Și atunci întrebarea ta „ Dar noi? ” e splendidă. Noi, cei care încă scriem fără să știm dacă ne așteaptă vreo ceremonie. Noi, care punem câte o carte pe masă, câte un poem într-un loc, câte o frază într-o duminică. Noi, care uneori primim o singură propoziție de la un cititor și o purtăm săptămâni întregi. Poate că după orice mare recunoaștere a al...