Octombrie
Andrei Zanca (13 septembrie 1952, Sighișoara – 1 iunie 2022, Heilbronn, Germania) cum din pulberea mea risipită cândva peste ape se va desprinde o pasăre, orice marginalizare orice recluziune ori anatemă a fost și este în lumea asta un însemn de noblețe. estimp în depărtare un abur de aur peste oglinda apei până înspre ambuscada de ruginiri a pădurii, o clipă o clipă încremenită-n tăcerea învăluirii / pale de vânt însoțind căderea frunzelor peste verzuiri de răcoare, lasă – lasă-mă să-ți împărtășesc toate astea cât mai e clipă, cât mai e pădure între arbori, totul totul pătruns, totul înfiorat de-aceeași prezență între întrezăriri, așteaptă – așteaptă-mă – de-atâta vreme sunt pe drum, tu tot mai aproape – nesfârșit de aproape mai aproape decât mi-am fost eu mie însumi vreodată. https://vasilegogea.wordpress.com/2026/10/11/o-re-cita...