Vis cu marea pe verticală

Marea
se ridicase-n picioare
în mijlocul mării:
Fermă -
tăioasă.

Ascultam
vocile ei interioare,
vocile mele interioare;
începând parcă
să se confunde
pe nebănuite
lungimi de unde.

Marea
se ridicase-n picioare
închizându-mă-n absolut –
piramidă
cu cifrul pierdut.

Sanda Ghinea


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Niciun timp fără tine aproape

Imagine
Nimic fără tine nu mai vreau niciun timp fără tine aproape n-am să trec fără toamne alături pe drum am să curg vinețiu în orașul de ape și-am să strâng cenușiul dintre vise de scrum cleveti-vor vecine după cețuri de-angoasă căutând doar banalul dintr-o falnică zi și-n rugina de ceruri o să-ți pară frumoasă umbra mea dintre nouri, albul meu de sub gri nu mai vreau niciun timp fără tine aproape nu mai știu să înalț zmeie pale sub vânt voi păstra amintiri între plânsele pleoape lăstări-voi imagini într-un colț de cuvânt ne vor bate mătănii frunze-albastre de noapte friguri galbene-or trece rătăcite prin noi lupi tăcuți ni s-or strânge între ninsele șoapte și vor bate monede sub pădurea de ploi nu mai vreau niciun timp fără tine alături felinare de suflet ni s-or stinge pe rând am s-adun toamne verzi sub mulțimea de pături înfrunzi-vom de zboruri, ne vom naște râzând. nu mai vreau niciun timp fără tine aproape...   Florina Sanda Cojocaru ...
Citiți mai multe

Nopti albe

  Nimeni aici, iar trupul spune: orice s-ar spune nu este de spus. Dar nimeni este și un corp, și ceea ce spune corpul nu este auzit de nimeni dar tu.   Zăpadă și noapte. Repetarea de o crimă printre copaci. Pixul se mișcă peste pământ: nu mai știe ce se va întâmpla și mâna care o ține a dispărut.   Cu toate acestea, scrie. Scrie: la început, printre copaci a venit un cadavru mergând din noapte. Scrie: albul corpului este culoarea pământului. Este pământ, iar pământul scrie: totul este culoarea tăcerii.   nu mai sunt aici. Nu am spus niciodată Ce spui am spus. Și totuși, corpul este un loc unde nimic nu moare. Și în fiecare noapte, din tăcerea copacilor, știi că vocea mea vine mergând spre tine. Paul Auster
Citiți mai multe

Altă lume, absență

Încă o zi. Slobod și calm fel de a fi. Cer de napalm. Oameni care mâine or să urle. Pâine de război. După centime, patru centime – și-așa mai departe. Moarte. Psalmi. Exaltare. Altă lume. Departe Frumoasa lor moarte Ce nepăsare! Oamenii se supără foarte rar, Nici n-au motive. Zile pasive pică-n calendar. E-atâta hârtie, noroi și cruzime în această aparență absență… O, nime. Picure bruma-n gol și urât! Stai, imprudență cu mine de gât – tu, nici acum eu nici atât. Ultima rentă… și ultimul salt… Pustie nepăsare care coase orbind norii foile copacilor pe-un foarte înalt prundiș al ororii. Păianjen-colind. Obelisc de asfalt Cine știe… Nime. Două centime, patru centime. Altă lume. Oare? Infime stigmate alternând calendare (alterare/eroare) Ion Caraion
Citiți mai multe