În deșert

În deșert
am văzut o făptură goală, bestială,
care, ghemuită pe pământ,
și-a ținut inima în mâini
și a mâncat din ea.


Am spus: „Este bună, prietene?”
„Este amară – amară”, a răspuns el;

„Dar îmi place
pentru că este amară
și pentru că este inima mea”.

 

Stephen Maria Crane


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cum să spui

  nebunie – nebunie dacă – dacă – cum să spui – nebunie în caz că – de – nebunie atunci cînd – dat fiind – nebunie dat fiind că – văzînd că – nebunie văzînd că – asta – cum să spui – cele – toate cele – toate cele ce aici – toate astea – nebunie dacă ții cont că – dat fiind că – nebunie date fiind toate astea – întrucît – cum să spui – văzut fiind – întrevăzut – crezînd că întrevezi – voind să crezi că întrevezi – nebunie de vrei să crezi că întrevezi că – cum să spui – și unde – de vrei să crezi că întrevezi că – unde – cum să spui – acolo – jos acolo – departe – jos acolo departe – deplină – acolo jos departe abia că – că – cum să spui – dacă ții seama că – seamă de astea de-aici care – nebunie de vrei să crez că – să întrevezi – să crezi că întrevezi – să vrei să crezi că întrevezi – acolo jos departe abia că – nebunie de vrei să crezi că întrevezi că – că – cum să spui – cum să spui Samuel Beckett
Citiți mai multe

Zăpadă

Vântul după-amiezii în cea mai înaltă zi a anului respirație, răceală și impetuozitate caldă. Zăpezile nu-și pot slăbi lațul întunecat, muntele roz în liniște își dezvăluie stâncile, își face cunoscută imensitatea, informează toate despre moartea sa nemuritoare. Cerul este interzis și lumina se îndreaptă din zonă în zonă, lăsând în urma ei o rană. Căldura adâncurilor, a văilor, aroma iubirii din aceste pâlcuri de păr, păduri intermediare, murmur de cocioabe sălbatice, strigăte împinse prin gât. Zgomotul de fier al ultimului pas îndrăznit au dispărut în vânturi turburarea pură și acea barbarie  O, splendoarea mea! Mi-am rătăcit numele în faldurile tale, plâng că mi-am lăsat suferințele pe drumurile tale, că am fost dezvelit de tine, de loviturile crude ale luminii tale pe versanții tăi pietroși. Mi-e teamă, atât de pură este raza ta, atât de inuman este orizontul tău albastru. O, splendoarea mea, nu uita că cel care te poartă este nebun. Dar splendoarea nu dă nicio replică, iar răni...
Citiți mai multe

T.S. Eliot – Patru cvartete

I   Timpul prezent și timpul trecut Sunt ambele, poate, prezente în timpul viitor, Și timpul viitor conținut în timpul trecut. Dacă tot timpul este etern prezent, Tot timpul este irecuperabil. Ceea ce ar fi putut fi este o abstracțiune Rămânând o posibilitate perpetuă Doar într-o lume a speculațiilor. Ceea ce ar fi putut fi și ce a fost Indică un scop, care este întotdeauna prezent. Pași răsună în memorie Pe pasajul pe care nu l-am luat Spre ușa pe care nu am deschis-o niciodată În grădina de trandafiri. Cuvintele mele răsună Astfel, în mintea ta. Dar în ce scop Să tulbur praful de pe un bol cu ​​ frunze de trandafir nu nu ș tiu. Alte ecouri locuiesc gr Alte ecouri locuiesc gr ă dina. S ă -i urm ă m? Repede, a spus pas Repede, a spus pas ă rea, g ă se ș te-i, g ă se ș te-i, Dup Dup ă col ț . Prin prima poart ă , Î n prima noastr ă lume, s ă urm ă m Î n ș el ă ciunea sturzului? Î n prima noastr ă lume. Acolo erau, demni, invizibili, Mi Acolo erau...
Citiți mai multe