În deșert

În deșert
am văzut o făptură goală, bestială,
care, ghemuită pe pământ,
și-a ținut inima în mâini
și a mâncat din ea.


Am spus: „Este bună, prietene?”
„Este amară – amară”, a răspuns el;

„Dar îmi place
pentru că este amară
și pentru că este inima mea”.

 

Stephen Maria Crane


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Există o melancolie care provine din măreția minții

  Nicolas Chamfort Cine părăsește jocul îl câștigă. Dacă trebuie să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți, este cel puțin la fel de corect să te iubești pe tine ca pe aproapele tău. Ar trebui să fim capabili să combinăm contrariile: dragostea de bine cu indiferența față de opiniile altora, plăcerea pentru muncă cu indiferență față de faimă, preocuparea pentru sănătatea noastră cu indiferența față de viață. Mi se repro ș eaz ă gustul pentru singur ă tate. Sunt mai obi ș nuit cu gre ș elile mele decât cu ale altora. Nu exist ă nimeni care s ă aib ă mai mul ț i du ș mani pe lume decât un om drept, mândru ș i sensibil, dispus s ă lase oamenii ș i lucrurile a ș a cum sunt, mai degrab ă decât s ă le ia pentru ceea ce nu sunt. Majoritatea institu ț iilor sociale par s ă aib ă scopul de a men ț ine omul într-o mediocritate de idei ș i sentimente care îl fac mai potrivit pentru a guverna sau pentru a fi guvernat. Învățați să muriți? Văd că toată lumea reușește perfec...
Citiți mai multe

Altă lume, absență

Încă o zi. Slobod și calm fel de a fi. Cer de napalm. Oameni care mâine or să urle. Pâine de război. După centime, patru centime – și-așa mai departe. Moarte. Psalmi. Exaltare. Altă lume. Departe Frumoasa lor moarte Ce nepăsare! Oamenii se supără foarte rar, Nici n-au motive. Zile pasive pică-n calendar. E-atâta hârtie, noroi și cruzime în această aparență absență… O, nime. Picure bruma-n gol și urât! Stai, imprudență cu mine de gât – tu, nici acum eu nici atât. Ultima rentă… și ultimul salt… Pustie nepăsare care coase orbind norii foile copacilor pe-un foarte înalt prundiș al ororii. Păianjen-colind. Obelisc de asfalt Cine știe… Nime. Două centime, patru centime. Altă lume. Oare? Infime stigmate alternând calendare (alterare/eroare) Ion Caraion
Citiți mai multe

Poate că totul nu se sfîrșește

A plecat în liniște un poet adevărat, cu inima strânsă în versuri și mâna întinsă cu discreție, așa cum dăruia: fără să aștepte nimic înapoi. Știa să mulțumească frumos, simplu, cu o noblețe rară pe care doar cei care au iubit cuvintele în tăcere o mai cunosc. „ Poate că totul se va sfârși ” – scria  într-un poem care ne rămâne ca o fereastră deschisă spre ceea ce nu se sfârșește niciodată: aducerea-aminte. Va fi înmormântat la Cârțișoara, alături de părinți, iar pădurile de munte îi vor ține loc de bibliotecă cerească. Dumnezeu să-l odihnească în lumină, printre stelele acelea care nu se sting niciodată. Eli Gîlcescu 14 iulie 2025
Citiți mai multe