Octombrie

Andrei Zanca (13 septembrie 1952, Sighișoara – 1 iunie 2022, Heilbronn, Germania)

cum din pulberea mea risipită cândva peste ape

se va desprinde o pasăre, orice marginalizare

orice recluziune ori anatemă a fost și este

în lumea asta un însemn de noblețe.

estimp în depărtare un abur de aur peste oglinda apei

până înspre ambuscada de ruginiri a pădurii, o clipă

o clipă încremenită-n tăcerea

învăluirii / pale de vânt însoțind

căderea frunzelor peste verzuiri de răcoare, lasă –

lasă-mă să-ți împărtășesc toate astea

cât mai e clipă, cât mai e pădure

între arbori, totul

totul pătruns, totul înfiorat de-aceeași prezență

între întrezăriri, așteaptă – așteaptă-mă –

de-atâta vreme sunt pe drum, tu

tot mai aproape – nesfârșit de aproape

mai aproape decât mi-am fost eu mie însumi vreodată.

Cercul Poeților Neuitați